Alexandru Arșinel și-a transformat casa de la mare în ”cazemată”! Vecinii sunt curioși ce ”comoară” ascunde
Casa lui Arșinel, de pe litoral, de la 2 Mai, este păzită mai ceva ca Pentagonul! Actorul a investit o sumă frumușică de bani în mai multe camere de luat vederi ca să-și supravegheze imobilul, plătind lunar o sumă deloc de neglijat unei firme de pază. Vecinii se întreabă însă ce ”comoară” ascunde însă în interior…
Toate aceste măsuri de securitate au fost luate de către Alexandru Arșinel după ce hoții i-au spart vila de câteva ori și i-au luat obiecte de valoare, după cum s-a scris în presă în urmă cu câțiva ani.
Astfel, vila din 2 Mai a actorului este înconjurată de camere de luat vederi, obloanele trase la geamuri, în așa fel încât să nu se vadă nimic în interiorul ei, iar poarta este încuiată cu lacăt. Până în urmă cu câțiva ani, Arșinel obișnuia să meargă vara să se relaxeze, însă, de când problemele lui de sănătate s-au agravat, la fel ca cele ale soției, aceștia preferă să meargă la vila din Sinaia să se relaxeze, și nu la cea din 2 Mai. Cu atât mai mult, cu cât la munte este mult mai răcoare, iar ei nu au voie să stea la soare sau în călduri foarte mari.
Alexandru Arșinel n-a mai fost la mare de câțiva ani
La vila din 2 Mai însă merg copiii și nepoții, mai ales pe timpul verii. În restul anului însă, când acolo nu se află nimeni, actorul are siguranța că este totul în regulă pentru că urmărește fiecare mișcare pe camerele de luat vederi, multe la număr!